Oravitzan Loft

L-am cunoscut pe domnul Orăvitzan acum vreo trei ani. Andreescu voia să dea identitate unui lanţ hotelier folosind un pattern al artistului. Am ales, împreună cu domnul Orăvitzan, patternul pentru faţade şi pentru diverse obiecte cheie din zonele publice ale hotelurilor. Din păcate lucrarea a fost victimă a crizei. Vine la firmă anul trecut prin iulie: ”Am un pod pe Blaga 6 şi vreau un spaţiu acolo. Ar trebui repede să ne apucăm de treabă că în septembrie plec la New York şi vreau să se apuce constructorul până atunci”.
Mergem să văd locul. E în centru, la doi paşi de firmă. Casă frumoasă 1900 cu faţada îmbătrânită dar încă în stare bună. Scara e circulară, cu trepte din stejar masiv. Trecem prin ultimul etaj. “Ăsta e tot al meu” - zice. Ajungem în pod. Podul- praf la propriu şi la figurat. Structura şarpantei pare o.k., ţigla solzi e varză. Găleţi peste tot ca să nu plouă dedesubt. Înspre curte cineva a făcut o dolie orizontală în care se strânge apa şi zapada. Tabla e corodată toată, grinzile sunt putrede şi proptite din loc în loc. Îmi vine în minte că zona aia e în pericol de prăbuşire şi poate cer o autorizaţie de construcţie în regim de urgenţă pe motivul ăsta. Şi dacă tot trebuie înlocuită structura în zona aia poate îi fac o fereastră perimetrală. Pe faţada de la stradă pun veluxuri. Oare mă lasă ăştia de la monumente? Îmi trebuie expertiză. Vorbesc cu Gioncu. Îmi trebuie constructor. Vorbesc cu Halmi. Am pornit-o... READ MORE

Oravitzan Loft

L-am cunoscut pe domnul Orăvitzan acum vreo trei ani. Andreescu voia să dea identitate unui lanţ hotelier folosind un pattern al artistului. Am ales, împreună cu domnul Orăvitzan, patternul pentru faţade şi pentru diverse obiecte cheie din zonele publice ale hotelurilor. Din păcate lucrarea a fost victimă a crizei. Vine la firmă anul trecut prin iulie: ”Am un pod pe Blaga 6 şi vreau un spaţiu acolo. Ar trebui repede să ne apucăm de treabă că în septembrie plec la New York şi vreau să se apuce constructorul până atunci”.
Mergem să văd locul. E în centru, la doi paşi de firmă. Casă frumoasă 1900 cu faţada îmbătrânită dar încă în stare bună. Scara e circulară, cu trepte din stejar masiv. Trecem prin ultimul etaj. “Ăsta e tot al meu” - zice. Ajungem în pod. Podul- praf la propriu şi la figurat. Structura şarpantei pare o.k., ţigla solzi e varză. Găleţi peste tot ca să nu plouă dedesubt. Înspre curte cineva a făcut o dolie orizontală în care se strânge apa şi zapada. Tabla e corodată toată, grinzile sunt putrede şi proptite din loc în loc. Îmi vine în minte că zona aia e în pericol de prăbuşire şi poate cer o autorizaţie de construcţie în regim de urgenţă pe motivul ăsta. Şi dacă tot trebuie înlocuită structura în zona aia poate îi fac o fereastră perimetrală. Pe faţada de la stradă pun veluxuri. Oare mă lasă ăştia de la monumente? Îmi trebuie expertiză. Vorbesc cu Gioncu. Îmi trebuie constructor. Vorbesc cu Halmi. Am pornit-o...

Mergem într-o zi în pod şi îmi zice :
“Ce nu-mi place mie la mansarde e ca nu vezi afară. Ai geamuri din alea prin care vezi numai cerul şi te simţi ca într-o cuşcă”
“O sa punem ferestrele de mansardă cât mai jos posibil ca să putem vedea afară ceva mai mult decât cer. Casa scării, atelierul şi dormitorul au oricum o fereastră panoramică în jurul unui spaţiu verde”...

“De ce alb? Lemnul trebuie sa aiba culoare şi textură de lemn” zice Silviu Orăvitzan.
“Cred că într-un atelier, arhitectura trebuie să fie un fundal pentru artă. Pe alb se vor citi mai bine picturile. Am putea pune şi câteva obiecte tari în puncte cheie” zic eu.
“Poate un vitraliu, şi am eu acasă nişte candelabre mişto de tot. Să vii pe la mine să ţi le arăt”, îmi sugerează.

Prima zi, după prima mână de vopsea albă.
“Mie nu îmi place cu totul alb. Arată a grajd”, zice el.
“Aveţi încredere că o să iasă bine. Punem un parchet texturat din lemn masiv şi nişte blaturi eventual din acelaşi lemn. Aş vrea maxim două tipuri de lemn, unul pe parchet şi pe blaturi şi altul pe mobila de sub blaturi şi pe rama ferestrei”, răspund eu.
“Trebuie pus ceva şi la scară acolo ca să nu cazi. Te-ai gândit la ceva?”
“Mie mi-ar plăcea o balustradă cu un butuc mare din lemn de dimensiunea stâlpului din centrul scării şi cu o mână curentă din metal”
“Poate îi zic lui Ştefan Călărăşanu să facă butucul ăla cu intarsii din bronz că mi-e prieten”...

Unele proiecte pot să fie impunătoare, să îţi flateze vanitatea de arhitect creator. Pe altele, foarte rare, le faci pentru suflet. Experienţa de a lucra cu Silviu Orăvitzan, un om care nu te face să te simţi inferior prin comportament dar te umileşte prin genialitate, m-a marcat. Am câştigat, înainte de toate, un prieten.

TEAM

Architect: Dan M. Munteanu

Location: Timisoara, Romania

Client: Silviu & Gina Oravitzan

Design period: 2011 - 2012

Building period: 2011 - 2012

Total built area: 140 sqm

Photography: Ovidiu Micsa