Heimat House

Casa "Heimat", o locuință unifamilială desfășurată pe parter și mansardă edificată parțial, ocupă o parcelă în vestul comunei Dumbrăvița, la marginea Timișoarei. Reinterpretarea temei casei bănățene cu fronton și ocuparea spațiului în adâncimea parcelei, casa îmbrățișează un spațiu de tip curte semi-interioară, un spațiu intermediar interior-exterior care este surpriza de lumină și natura ce se oferă dincolo de fațadele ei relativ opace către exteriorul parcelei, către stradă. Există de fapt trei spații exterioare, unul către stradă și celelalte două înșiruite; ele se desfășoară pe axa vest-est, ultima la răsărit fiind cea mai privată, conectată de cea din mijloc, orientată sud, printr-un spațiu de tip prag acoperit. Practic, casa lungă și îngustă în formă de U alungit definește spații clare exterioare “pozitive”. O a doua surpriză este spațiul ascuns din mansardă. Opțiunea pentru clar-obscur a fost una asumată, la fel și cea pentru ritmuri clare ale decupajelor de lumină. Acestea sunt ierarhizate după momentele zilei, cele ritmate egal, desenând razele de lumină ale sudului și cele grupate mai liber, captând lumina răsăritului și apusului în spațiul camerei de zi și a locului din mansardă. Pe parcursul construirii, fizionomia inițială a casei a suferit mici corecții simplificatoare din punct de vedere al edificării, fiind de fapt vorba despre o investiție imobiliară. În final, nu este vorba decât despre o casă albă preponderent pe parter, din zidărie, pe pământ, sub cer. Speranța este că va îmbrățișa un crâmpei de natură și că va găzdui niște cumpărători norocoși.
 READ MORE

RO//EN

"Heimat" is a single-family home situated in a residential neighborhood near Timisoara. Its nickname reflects the desire to reinterpret the regional Banat traditional German house, with its typical deep courtyard, closure to the street, and front facade. The house embraces the inside-outside courtyard space, which constitutes the surprise of light and nature beyond its relatively closed facades. In fact, there are three outside spaces and two thresholds between them, the first space to the street and the other two separated by a gate, the "atrium" court, and the back garden, all structured on a longitudinal East-West axis. The most private, the back garden is oriented to the East, and the whole house defines three clear “positive” spaces. The second surprise is the hidden space under the roof. The option for "chiaroscuro" was assumed together with carved rhythms of light. These are hierarchized after the daily moments, those positioned in an equal rhythm capturing the southern sunlights, and those organized freely, capturing the sunrise and the sunset in the living room space and under the attic. Finally, it is simply a white house built in brick, predominantly on a ground floor, under the sky. There is hope that it will embrace a number of newly planted trees, greenery, and water, and that it will host lucky inhabitants.

TEAM

Architect: Simina Cuc

Colaborator: Vlad Gaivoronschi

Location: Dumbrăvița

Client: Radu Danciu, Agneta Fica

Structural engineering: FRAGA srl

Building period: 2017 - 2019

Total built area: 291 sqm

Photography: Ovidiu Micșa

AWARDS

2020: Big See Ljubljana - Winner